Cândva…
In linistea serii, am deschis geamul să privesc Luna… aerul rece dinspre munte imi spune că toamna vine cu pași repezi , coborând agale prin pădure… Undeva in intunericul camerei, răsună muzică de jazz , de pian… Știi, imi aduce aminte de câte ori visam cu ochii deschiși la aventuri impreună … Cândva, vom avea ferestre către cer.. Cândva vom vedea un apus la malul unei mări străine… Cândva vom culege stele impreună, noaptea pe un vârf de munte … Cândva … vom fi doar noi doi … Privesc geloasa către Luna, pentru ca ea poate să intre prin fereastră la tine in cameră .. Urăsc puținele stele de pe cerul meu , pentru că pot să te privească nestingherite cum dormi liniștit… Vântul mă bate rece pe obraz, ca să realizez lacrima fierbine ce căzuse neobservata dintre gene.. Poate intr-o zi, nu o să mai doară dorul meu .. Poate , cândva …