Viata e un balans continuu, mergand pe o sfoara intinsa, fara plasa . Si ma vad acum , undeva la mijlocul sforii, si greutatile pe care le port pe umeri sunt mai multe decat atunci cand am inceput drumul. Am crezut atunci ca timpul ma invata sa perfectionez mersul in balans .. dar poate am facut-o legata la ochi si din inertie.. E parca s-a ridicat valul de pe privirea mea si doar acum vad ca funia nu e dreapta , ci urca. Pasii mei m-au adus pana aici , dar simt ca mai departe singura nu voi reusii… Parca am sarit peste un curs in care te invata cineva cum sa continui, cand te blochezi la inaltime, prea departe sa te mai intorci , prea aproape de tel ca sa renunti.. Intind mana parca chemand pentru ajutor .. simt cum responsabilitatile si datoria ma imping din spate sa avansez , desi picioarele imi sunt inghetate .. un picior in fata celuilalt, mainile intinse inspre cer si privirea inainte .. Incerc sa strig dupa ajutor dar nimic nu iese pe gura .. o lacrima muta cade si ea in...