Noapte albastra

Viata e un balans continuu, mergand pe o sfoara intinsa, fara plasa . Si ma vad acum , undeva la mijlocul sforii, si greutatile pe care le port pe umeri sunt mai multe decat atunci cand am inceput drumul. Am crezut atunci ca timpul ma invata sa perfectionez mersul in balans .. dar poate am facut-o legata la ochi si din inertie.. E parca s-a ridicat valul de pe privirea mea si doar acum vad ca funia nu e dreapta , ci urca. Pasii mei m-au adus pana aici , dar simt ca mai departe singura nu voi reusii… Parca am sarit peste un curs in care te invata cineva cum sa continui, cand te blochezi la inaltime, prea departe sa te mai intorci , prea aproape de tel ca sa renunti.. Intind mana parca chemand pentru ajutor .. simt cum responsabilitatile si datoria ma imping din spate sa avansez , desi picioarele imi sunt inghetate .. un picior in fata celuilalt, mainile intinse inspre cer si privirea inainte .. Incerc sa strig dupa ajutor dar nimic nu iese pe gura .. o lacrima muta cade si ea inspre abisul de sub mine .. in stanga si in dreapta mea , alte fiinte in acelasi act de balans , unele mai in fata ca celalate, toate singure , intersctandu-se din cand in cand cu cate o alta funie .. Si in fata mea .. funia ta .. stiu ca esti tu, ti-am urmarit balansul de o eternitate, urcand incet, impiedicandu-te si ridicandu-te de tot atatea ori. Esti prea sus sa te ajung, dar mergi incet ca sa te prind din urma .. doar daca as putea face un pas inspre tine.. sa sar in gol si sa ma agat de tine , de mana ta … nu te uita inapoi, nu ma astepta.. eu vin in urma ta ca sa te ridic daca iti pierzi echilibrul Si asa voi sti, ca pot continua si eu visand la ziua cand te voi ajunge din urma si te voi prinde de mana …