Amintiri cu parfum de toamna..
Am facut curatenie in apartamentul blocat in timp. Am scos la aer caiete, amintiri si poezii. Le-am adunat apoi incet pe toate si am observat ceva ce m-a intristat. Ca nu am poze cu tine. Ca nu am poze cu mine. Ca nu am nimic pe hartie care sa imi aduca aminte de noi. Intr-o era digitala , ai spune, e aiurea sa mai tii poze pe hartie. Toate sunt digitale si te pot vedea oricand... Dar mie imi e dor de o amintire palpabila. Tin minte cum udam cu lacrimi o scrisoare cand eram mica. Cum ascundeam sub perna o scrisoare iubita sau o poza ... ca pe o comoara nepretuita ce nu avea voie sa iasa la lumina decat seara. Seara , cand dupa aventurile zilei, ma puneam in pat si descopeream sub perna aceeasi hartie moale , aceeasi poza cu marginile murdare si inmuiate in saruturi si lacrimi de speranta. Doamne cat timp a trecut de atunci? 5 ani? 10 ani? 20 ?!? .. cum am lasat sa treaca timpul pe langa mine, fara sa am nimic care sa imi aminteasca de fluturii in stomac, ...