Ninsoare de Noiembrie

Ninge peste inima mea, si-n mine plange amintirea ta...

Ninge in noiembrie. 

Ninge tare si ninge des si ninge suparat..

Perdele de fulgi se reped spre pamant si acopera tot in urma lor.. copaci si case si masini..

Aici nu ninge ca acasa.. acasa ninsorile nu dor si nu ma cearta..

Acasa ninsorile sunt pufoase si aerate si invaluie orasul in plamumi pufoase si moi..

Sau poate sunt eu care vad manie in ninsoare...

Privesc pe geam cum ninge si cum se aseaza  pe strada lunga si serpuita tivita de masini a caror culoare a palit sub zapada.. arata ca niste gardieni de nisip alb. Strajeri ai drumului.. oare o sa te vad venind pe drumul asta?

Sau oare eu sunt cea care o sa ma urc intr-un strajer sa strabat drumul pana acasa?..

Ninge peste mine..

Amintirile primesc patina timpului...tu stii ce frumos e acum sus la munte? La Sinaia?

Oare cat a ramas din noi in camera aceea de hotel?

Oare cea care a ramas acolo din mine se uita acum pe geam la cum ninge , in bratele celui ce a ramas din tine?..

Iarna cu tine ninge mereu.. ninge peste parul tau negru si sadeste fire argintii in al meu..

Cu fiecare an care trece apar mai multe si aduc cu ele mai multe amintiri..

Cineva mia zis o data ca fiecare fir alb e o amintire sfanta sufletului nostru..

Ninge iar iubitule, in absenta ta...

Din copilarie n-a mai nins asa...

Azi mii dor de tine ca un mesager urmarit de viscol si absenta ta...