Kiki's Thoughts

Viata e un balans continuu, mergand pe o sfoara intinsa, fara plasa . Si ma vad acum , undeva la mijlocul sforii, si greutatile pe care le port pe umeri sunt mai multe decat atunci cand am inceput drumul. Am crezut atunci ca timpul ma invata sa perfectionez mersul in balans .. dar poate am facut-o legata la ochi si din inertie.. E parca s-a ridicat valul de pe privirea mea si doar acum vad ca funia nu e dreapta , ci urca. Pasii mei m-au adus pana aici , dar simt ca mai departe singura nu voi reusii… Parca am sarit peste un curs in care te invata cineva cum sa continui, cand te blochezi la inaltime, prea departe sa te mai intorci , prea aproape de tel ca sa renunti.. Intind mana parca chemand pentru ajutor .. simt cum responsabilitatile si datoria ma imping din spate sa avansez , desi picioarele imi sunt inghetate .. un picior in fata celuilalt, mainile intinse inspre cer si privirea inainte .. Incerc sa strig dupa ajutor dar nimic nu iese pe gura .. o lacrima muta cade si ea in...

Ma surprinzi mereu .. pe cand cred ca in sfarsit am inteles despre tine mai mult, imi dezvalui o alta latura a ta. Te descopar de fiecare data la fel, desi diferit. Timpul pare sa ne fi maturizat pe amandoi .. culmea ca pe atunci exact timpul era dusmanul nostru cel mai mare. Cred ca ai fost pus in drumul meu sa ma inveti sa fiu eu. Si eu.. eu oare de ce am fost pusa in drumul tau? Sa te scot din gaurile negre in care te afunzi? Sa trezesc in tine pasiuni interzise? Sa te iubesc asa cum esti ? Sa te dezamagesc? Sa te ranesc? Sa te pierd? … Mereu ai fost cel mai sincer suflet pe care l-am intalnit si totusi, cateodata simt ca imi ascunzi ceva. Poate ca sa nu deranjezi sau poate ca sa nu ranesti.. Mi te imaginez de multe ori iesind din calmul tau, prinzandu-ma de dupa talie si furandu-ma in miez de noapte , ca pe vremea bunicilor … si zambesc in coltul buzelor la nebunia gandului meu … M-am bucurat la fiecare bucurie a ta, am plans la fiecare suparare si m-am enervat de limitele c...

A fost o data ca niciodata , intr-un regat indepartat … Asa incep toate basmele pe care le-am auzit si citit in copilarie. E ciudat acum cand ma gandesc la basme, dupa 3 decenii de viata, parca suna putin prostute. Viata mi-a aratat ca balaurul nu e defapt cel rau, ca printul calare pe cal alb e narcisist si ca Alba ca Zapada mai bine ramanea cu cei 7 pitici. Cred ca am simtit basmul doar de cateva ori in viata mea de pana acum, nici macar de destule ori sa le numar pe degetele de la o mana , desi am crezut de multe ori ca sunt fie Cenusereasa fie Scufita Rosie. Dar sti, printul meu nu mi-a gasit pantoful si am ratacit drumul pana la casa bunicii, alergand dupa lup. Si apoi , notiunea aceea nebuna , ca “au trait fericiti pana la adanci batraneti”!?! Sti de ce basmul se termina acolo? Pentru ca nimeni nu vrea sa stie ce se intampla dupa ce ajungi la castel si trebuie sa traiesti cu mama vitrega , ca printul e mai mult plecat la vanatoare de balauri si tu, printesa fermecata, stai toata...

> Am adormit prea devreme in seara asta si m-am trezit dupa cateva ore in intuneric. Ochii nu se obisnuisera inca cu intunericul din camera asa ca i-am inchis inapoi ca poate poate sa visez .. sa te visez … M-am regasit intr-o cafenea, asezata la masa de langa geam, intr-un decor alb-negru, ca si cum as fi pasit intr-o schita de Revelion dintr-o vreme apusa. In geam batea o ploaie marunta si pe masa in fata mea , isi ridica domol si lenes aburul, o cana de ceai. M-am pierdut cu ochii pe geam, parca cautand in imaginea distorsionata ceva. O amintire de al carui colt nu ma puteam atinge, un cantec iubit care statea pe varful limbi dar nu iesea din inchisoarea buzelor mele. Aprind o tigara si ma bucur de fumul care ma invaluie si ma simt mai la locul meu in decorul acesta straniu. Ma uit catre usa, apoi catre scaunul gol din fata mea. Liniste. Liniste si jazz. Ridic cana la buze si simt aroma de amintire, de vanilie si hibiscus. Si atunci intrii in cafenea. Scuturi umbrela neagra de...

Simt cum se termina anul. Magazinele se umplu de luminite si am schimbat deja hainele pentru unele mai groase. Diminetile sunt reci si friguroase si soarele parca se pregateste sa ne paraseasca lasand in locul lui cerul gri. Simt cum ceata ia stapanire peste parcul nostru si uda pavaje si banci. Copacii devin negri cu pete de portocaliu acolo unde toamna inca se mai incapataneaza sa ramana agatata. Simt cum iti ridici gulerul de la palton si cum seara te duci la culcare din ce in ce mai tarziu sperand si asteptand Luna sa apara pe cerul negru fara stele. Simt cum trece timpul prin noi cu fiecare vatalug de ceata care imi umezeste parul cand ma plimb pe strada pustie in salbaticia in care m-am autoizolat. Simt cum mergi in pas cu mine , cu ochii in fata , la distanta de un cuvant. Desi drumurile noastre sunt de ceva vreme paralele, cumva, undeva ne intersectam mereu atrasi ca magnetii, insetati dupa atata viata . Simt vie in noi ceva , un ceva ce se prinde cu dintii de suflet...

M-am plimbat prin cartierul copilariei mele si totul parea neschimbat. Copacii pictati de toamna in culori puternice, balcoane scaldate in ultimele raze de soare a dupa-amiezii , copii se joaca leapsa razand zglobiu. Miroase a iarba tunsa proaspat si frunze sarutate de ceata de azi dimineata. Eu asa am cunoscut toamna, printre blocuri. Cu parfumul de ghiozdan nou si jocuri de copii pana se aprindeau felinarele pe strada. Cateodata si dupa. Am cunoscut o iubire in toamna. In acest cartier al copilariei mele , toamna facea iubirea mai romantica … Mi se perinda prin fata ochilor intalniri stangace langa blocul acela gri , sarutari fierbinti ascunse sub umbrela , la lumina felinarului de langa cinema. Parca si aerul de aici miroase la fel. Un amestec dulceag de fructe coapte cu iuteala si acreala muraturilor .. cominc nu? Dar sa adaug poate si vantul rece de dimineata si soarele cu dinti care ma pacalea mereu sa ma imbrac mai subtire decat trebuia , si tabloul e complet. Toamna ...

Am iesit in răcoarea nopții să imi răcoresc visele fierbinți cu tine. Am luat cu mine muzică și o pătura moale. M-am asezat pe terasa și am admirat o lună plină și roșie parcă pictată pe un cer indigo și m-am infășurat in patură.. am stat acolo si am privit spre luna tacuta. Te-am ținut de mană azi , te-am imbrățișat si am simțit căldura ta .. străin iubit, parcă nu trecuse nici măcar o bătaie de inima intre noi si totuși.. Imi simt nasul rece si o lacrimă mică imi sclipeste in colțul ochiului. Esti atât de calm si de obosit .. precum un soldat venind acasă dupa lupte grele , victorios dar si invins .. Ce usor putem sa reintrăm in roluri pe care le-am jucat unul in viata celuilalt.. cât de usor se leaga intimitatea, cuvintele, increderea, dragostea.. cât de usor a fost să mă pierd in discursul tău calm si in tonul vocii tale .. cât de mult imi doream să mă asez la pieptul tău, să mă mângâi prin par si sa simt ca totul va fi bine. Aprind o tigara si expir aburul inspre cerul...